Pe 14 februarie este celebrată ziua de naștere a marelui poet Grigore Vieru. Poetul neamului, care a ştiut cel mai bine să aşeze alături cuvintele ca Grai, Mamă, Patrie, Iubire, ar fi împlinit astăzi 85 de ani, de-a lungul anilor a lăsat ca moştenire o bogăţie aşternută pe hârtie şi anume începe el cu frumoasele versuri pe care le memoriează entuziasmaţi şi azi copilaşii.

1957 – Alarma (versuri pentru copii)

1958 – Muzicuțe (versuri pentru copii)

1961 – Făt-Frumos curcubeul și Bună ziua, fulgilor! la editura „Cartea Moldovenească”

1963 – Mulțumim pentru pace (versuri) și Făgurași’ (versuri, povestiri și cântece).

La fel nu putem să trecem fără a menţiona şi acele vorbe spuse de marele poet al neamului:

„Deşi pământul se învârte mereu, m-am născut acasă.”

„Degeaba a venit libertatea, dacă fraţii nu se cunosc între ei.”

„Basarabia este un copil înfășurat în sârmă ghimpată.”

„Să ai un prieten în familie, unul în ţară, unul în lume şi unul în Cer. Mai mulţi numai Dumnezeu poate avea.”

„Dorinţa este amintirea a ceea ce a fost, dorul – a ceea ce va fi.”

„Femeia este al cincilea anotipm, în care natura se odihnește, amintindu-și toate florile primăverii, toate privighetorile verii, toți strugurii toamnei și toate ninsorile iernii.” Desigur sunt multe din aceste expresii care ne  fac să medităm , de aceea e foarte  bines să-i cinstim memoria cu mândrie.

Zi de zi, an de an, e tot mai departe, însă neuitat! Grigore Vieru este poetul începuturilor, ființă pământeană și nepământeană deopotrivă, umedă de roua lacrimilor vărsate de-a lungul veacurilor de românii basarabeni. Sursa poeziei lui Grigore Vieru este viața în toată complexitatea ei: copilăria, bucuria tinerească, neliniștea și suferința iubirii absolute.

Poezia lui este didactică, e o carte de lectură eternă: o viață de om de la naștere la moarte, transpusă în forme parabolice, uneori moale și fin, alteori aspru, retoric și povățuitor.

Iar cu această ocazie educatorii  din IET nr.20, împreună cu discipolii şi-au  propus să treacă  în revistă cele mai frumoase  versuri din operele scrise pentru copii.